Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

FI PE URMELE VÂNATULUI - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru FI PE URMELE VÂNATULUI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru FI PE URMELE VÂNATULUI.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... lucrul! câte lucruri și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de aici, sunt apele minerale de ... Toate vestesc aici liniștea sufletului și dulceața vieții câmpești. Să ne oprim aici în deal, ca să ne uităm puțin la acea frumoasă casă de pe culme, ce se pare zidită de mâna zânelor. Acolo este Șcheea. Pe șesul acesta s-au înfrânt ambițioasele planuri a ungurenitului român Matias Corvin, cărui de i-ar fi lipsit ambiția, dupre talentele și virtuțile lui, istoria pe dreptul l-ar pune în rândul lui Tit, ce numea pierdută ziua în care nu i se înfățoșa prilej să facă vreun bine. Nu știu ... sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de vânat și mă întinsei leneș pe o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din ... vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania mea se sprăvăli. Ha! gândii eu în mine, s-a întâlnit graba cu zăbava. Ion ar fi zis că-i pricina locului celui necurat. Îmi așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. Pe la cornul cel de luncă un lup bătrân cu o coadă cât un măturoi îmi curmeziși drumul. Îi dădui un foc din fugă ca să ... apropiei de Elena pentru a-i zice câteva cuvinte de urare, însă numai fruntea mea se aplecă dinaintea ei, iar vorbele îmi amorțiră pe limbă. Elena atunci se uită lung la mine, parcă mi-ar fi gâcit durerea, apoi lunecând pe strălucitoarele parchete se amestecă în mulțimea ce se învârtea prin saloanele pline de lumină. Nu știu dacă în noaptea aceea am închis ochii sau nu ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... cu orchestre de modă, cu băuturi, nu de bragă, ci din viile franceze, cu femei, nu roabe, ci femei de modă cobo­râte din Parnas pe scărițe de aur și pietre scumpe... Însă bătrânii de pe timpul robiei privesc la aceste bacanalii rafinate, posomorân­du-se, negăsind în ele plăcere, căci prin fumul orgiilor actuale le apar pe pereți cuvintele legii penale, precum le-a văzut Baltazar2 la al său banchet istoric. Se-nțelege că a trecut timpul robiei ... vânători așa, că ajunse la demnitatea a fi favoritul boierului Kli­menko. Și mai ales și-a câștigat bunăvoința la un vânat, când stăpânul său, fiind cam ceacâr, împușcă de aproape într-un vier sălbatic, dară, nenimerindu-l, fiara furioasă l-a fost răsturnat jos ... voind să-l spintece, când deodată Hrițko, cu repejunea unui fulger sărind călare pe fiară, i-a înfipt în inimă pumnalul său de vânat, și cu astă bravură scăpă pe stăpânul său de moarte. Din acea zi memorabilă Hrițko se făcu desăvârșit favoritul curții, primind peșcheș un strai cu prozomente poleite și denumirea de șef ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... derbedeu, și așa ei ajung mai departe până la lupta între frați, până la revoluțiuni cu râuri de sânge frățesc, unde părinți la baricade ucid pe copii și copiii pe părinți; pentru că omul, măcar că trece prin toate fazele filozofiei, rămâne la fond tot om, adică animal ce poartă în sufletul său de la ... ni se pare o poveste sau un vis nebunatic al cronicarilor, dar răsfoind scrierile lor venim la concluzia, fără îndoială adevărată, că luxul romanilor întrecea pe al tuturor națiunilor antice. Luxul potentaților romani molipsea pe toți aceia ce-i încon­jurau, pătrunzând nu numai în obiceiurile națiunii, ci până și în armii în care soldații purtau cu sine saltele și ... regulament barbar după opinia lor, și în ziua hotărâtă această armie de femei, înarmată ca în tot timpul cu tăiușul frumuseții și al ademenirii năvăli pe forum și pe străzile ce duc la Capitoliu, oprind în cale pe toți senatorii ce mergeau acolo ca deputați și cerând numaidecât să li se întoarcă libertatea de a-și face cheful în toată voia ... cum spune Ovidiu, se juca piesa intitulată Elena și Paris cu toate pantomimele, mimica și gesturile cele mai scârboase și așa fără rușine, că la

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului ... care mai că pe brânci se târâie la vânat, sperând a dobândi ceva, de nu pasărea întreagă, atunci cel puțin o peniță de pe dânsa, iar de la frumușică de nu o sărutare, măcar un zâmbet de speranță; ce-i pasă lui dacă acesta e chiar disprețuitor? el și ... află la Bazargiuc, 18 kilometri de la Chilia Nouă. Venitul ce-l dă acest ram de comerț se urcă la sute de mii de ruble pe an, iară venitul de pe sărături la două milioane. Dintre toate aceste pescării, ce se fac cu mrejele și cu felurite alte unelte, cea mai interesantă și vrednică de văzut ... în așa hal se aduc morunii și nisetrii până la Chișinău. Pe la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta, să nu capeți de la mine decât un encomion fluturatic și fără temei, psalmodiat și acela pe drâng sau cântat din frunză. Dreptul lui Dumnezeu, în asemenea caz, și adică dacă critica mea va fi, precum este și lesne de prevăzut, nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămânea numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale, și nu numai vânătorii știu cum că toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i ... Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleșu-n spate! JUMĂTATE Venit-ai, Limbă-Dulce? LIMBĂ-DULCE Venit, măi Jumătate, Dar cad de oboseală... Știi tu că dintr-un zbor ... s? LIMBĂ-DULCE Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei... Dar ceata se oprește... Iată! doi dintre ei Descalecă și-n grabă apucă pe cărare La deal... îi vezi? JUMĂTATE Văd... Iată-i ajunși sub dâmbul mare... Țin sfat și iarăși pleacă... Or fi niscai fugari Ce vor să treacă-n țară. LIMBĂ-DULCE Ce-or fi, maghiari, tătari, Să-i prindem. JUMĂTATE Dar, să-i prindem, căci noi suntem de pază Aici, la pragul țării... Feri, măi, să nu te vază ... să cauți adăpost. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. Acum îți zic: La luptă, izbândă, iată prada! Moldova-i o comoară!... ferice-ar fi de ea Să cadă cu-a ei scule ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră. Convorbirea noastră se putea asemăna fără greșeală cu un sabaș jidovesc: toți vorbeam deodată făr-a ... păzește târgulPietrei, culcat la picioarele ei; în fața noastră, un amfiteatru de alți munți acoperiți cu brazi nalți, care se zugrăveau ca o armie întreagă pe cerul înflăcărat de razele cele de pe urmă ale soarelui. Din toate părțile tot înălțimi, și înălțimi adevărate, care te fac și mai mic decât ești și la care trebuie să te uiți ... chiliilor de lemn [2] ; cu cât însă ne apropiam de ea, ni se părea că auzeam un soi de geamăt slab, care se prefăcu la urmă într-o psalmodie tristă și monotonă. Aprinși de curiozitate, ne agățarăm ca mâțele pe o scară ce se îndoia scârțâind sub picioarele noastre și ne găsirăm deodată cu toții înșirați pe ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... n-a auzit îndată: bucuros! sau trecând pe lângă o masă de țărani, a zis: masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a ... lui Pâcală și Tândală, poveștile lui Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne și ale lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, istoria văcarului care s-a mâniat pe sat și mai ales cimiliturile propuse fetelor ca să le ghicească? Cui nu-i place să vadă alergând pe un șes întins o poștă românească cu opt cai? Caii aleargă cât le apucă piciorul; postașii chiuiesc cât îi ține gura, pocnind necontenit din harapnice ... picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu pletele în vânt; de se va coborî pe o cărare de munte, cu durda sa pe spinare; de se va arunca voinicește pe un cal sălbatic; de va cârmui o plută de catarguri pe Bistriță sau pe Olt ș.c.l.; ... oricum l-îi privi, fie ca plugar, fie ca cioban, fie ca postaș, fie ca plutaș, te vei minuna de fireasca frumusețe a ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... de aceea sunt prea puțini istorici. Unii grămădesc, fără a avea geniul de a crea; cei mai mulți creă, fără să fi avut răbdarea de a grămădi. Unii fac temelie fără edificiu, alții fac edificiu fără temelie. La români, am văzut pe neobositul Șincai colindând cu desagi pe spate, pentru a culege un haos de petice, bune și rele, prețioase și netrebnice. Am văzut pe atâția "Bolintineni" clădind mereu pompoase palaturi în aer. Bălcescu, numai neuitatul Bălcescu, fu un adevărat is toric, un adevărat uvrier și artist al nostru; dar ... și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane, adesea oculare, limpezite prin confruntațiuni și prin analize. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă în josul paginii; iar dacă citațiunea ar fi prea lungă pentru a putea încăpea acolo, căutați-o mai la vale: în Dezvoltări analitice sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde ... Șahul Persiei îi trimisese în dar un elefant: țarul îl tăie în bucăți fiindcă bietul animal nu vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... acu... (Strigă iar:) Ioane... Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului... și nici c-o să vie să mă coboare de pe cal... Ioane... Ioane... mă!... săraca de mine c-or să mă lase să șed toată ziua călare ca un jăndar... (Strigă furioasă:) Ioane... Guliță... Luluță ... hop, La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, ușurel ca un ogar. Câteodată alivanta pe spinare... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică ... vezi, acu, care de care are pretenții să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi și noi avem temeiuri... Adă-ți aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi... că striga și pin somn c-o venit zavera... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... știi?... i-aș sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?... CHIRIȚA: Mai tras-ai în cărți, cumnățico? SAFTA: Tras, soro... că ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...